main logo
1349

Maia Sandu, despre situația din PMAN: Rezistența continuă

Independența înseamnă cu totul altceva decât înțelege regimul. Declarația a fost făcută de către lidera PAS, Maia Sandu, în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Maia Sandu, despre situația din PMAN: Rezistența continuă

Politicianul a condamnat acțiunile polițiștilor și a dat asigurări că protestul va continua.

„După ce la 06:00 dimineața trupele speciale de carabinieri ne-au evacuat forțat de la monumentul lui Ștefan cel Mare, unde am protestat pașnic toată noaptea, ni s-a „permis” abia după 11:00 să depunem flori cu ocazia Zilei Independenței. 

Independența înseamnă cu totul altceva decât înțelege regimul, care este dependent de frică, corupție și apucături totalitare. Independenți sunt oamenii frumoși, curajoși și liberi care luptă zi de zi pentru ca țara noastră să devină cu adevărat independentă”, a scris lidera PAS, transmite Știri.md cu referire la agora.md.

În context Maia Sandu a mulțumit presei independente care a oglindit situația de pe ambele baricade.

„O guvernare care dă indicații poliției să disperseze cetățenii pașnici este un regim autoritar și polițienesc. Rezistența continuă”, a conchis lidera PAS.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării