Maia Sandu condamnă implicarea Federației Ruse în fuga lui Nesterovschi
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a condamnat public implicarea Federației Ruse în cazul deputatului transfug Alexandr Nesterovschi, care, potrivit Serviciului de Informații și Securitate (SIS), ar fi beneficiat de sprijin din partea Moscovei pentru a evita executarea pedepsei cu închisoarea.

Șefa statului a calificat aceste acțiuni drept „neprietenoase” și a acuzat Kremlinul de „amestec în justiția Republicii Moldova”, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.
Maia Sandu a subliniat că R. Moldova va reacționa ferm la ingerințele externe.
„Avem mai multe exemple în care Federația Rusă, prin implicarea Ambasadei sale, întreprinde măsuri neprietenoase față de țara noastră. Acesta este un amestec inacceptabil în justiția Republicii Moldova, iar dacă Republica Moldova s-ar implica în actul de justiție al Federației Ruse, ar fi o situație similară. Sunt lucruri urâte care nu contribuie la o relație corectă între state. Guvernul și Ministerul de Externe vor anunța măsurile pe care le vor lua”, a declarat președintele.
Maia Sandu a adăugat că procesul de aducere a lui Alexandr Nesterovschi în fața justiției „nu va fi simplu”, având în vedere că regiunea transnistreană, ce menține relații strânse cu Moscova, va face probabil tot posibilul pentru a evita predarea acestuia autorităților constituționale ale Republicii Moldova.
Amintim că, în această dimineață, directorul SIS a anunțat că Ambasada Federației Ruse în Moldova l-a ajutat pe Alexandr Nesterovschi să se eschiveze de la închisoare.
„SIS deține informații confirmate că Federația Rusă l-a ajutat pe Alexandr Nesterovschi să se eschiveze de la închisoare. Acest gen de acțiuni face parte dintr-un mecanism de agresiune hibridă orientată spre Moldova. În 2023 și 2024 am informat opinia publică cu privire la mai multe scenarii de risc, dar și despre utilizarea crimei organizate în corupția electorală pentru a crea haos și destabilizare în Republica Moldova”, a declarat Alexandru Musteața.
Alexandr Nesterovschi, afiliat lui Ilan Șor, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și pregătirea finanțării partidelor politice din surse interzise de lege, săvârșită în proporții mari.