Maia Sandu condamnă atacul rusesc asupra pieței Privoz din Odesa
Președinta Maia Sandu a condamnat atacul rusesc asupra pieței Privoz din Odesa, Ucraina, care s-a soldat cu trei răniți și mai multe clădiri istorice din patrimoniul UNESCO distruse.

„Inima orașului Odesa — Piața Privoz — zace în ruine după un alt atac brutal al Rusiei. Moldovenii îi cunosc vocile, mirosurile, spiritul. Îi jelim alături de Ucraina și condamnăm încă un act barbar de teroare împotriva civililor”, a scris Maia Sandu pe X, transmite Știri.md.
Dronele rusești au atacat în noaptea de miercuri spre joi orașul-port Odesa, distrugând celebra Piață Privoz și mai multe clădiri istorice din patrimoniul UNESCO. Rachetele au lovit și un bloc de locuințe, la scurt timp după negocierile de la Istanbul, scrie presa română.
„Piața Privoz arde în Odesa!”, a transmis la primele ore ale dimineții Serviciul de stat pentru situații de urgență din Ucraina, ale cărui echipe locale se aflau deja la fața locului, încercând să stingă incendiile declanșate în mai multe pavilioane comerciale ale pieței imense.