main logo
4542

Maia Sandu a semnat decretul: Ion Munteanu devine judecător la CSJ

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care îl numește pe procurorul general, Ion Munteanu, în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Maia Sandu a semnat decretul: Ion Munteanu devine judecător la CSJ

Potrivit decretului publicat, Munteanu își va începe activitatea la CSJ din momentul intrării în vigoare a documentului, respectiv din data publicării în Monitorul Oficial, transmite Știri.md.

Numirea are loc în baza articolului 116 alin. (2) din Constituție și a prevederilor Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție.

Conform legislației, decretul poate fi contestat în instanță, în termenul prevăzut de Codul administrativ.

De menționat că Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a selectat pe Ion Munteanu pentru a ocupa funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, în urma ședinței plenare din 15 mai, în cadrul căreia au fost evaluați cinci candidați. Munteanu a obținut cel mai mare punctaj - 76,5, fiind urmat de Leonid Chirtoacă, care a acumulat 76 de puncte.

Conform legislației, CSM a înaintat președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, propunerea de numire în funcția de judecător la CSJ a candidaților Ion Munteanu și Leonid Chirtoacă.

Ion Munteanu a fost numit în funcția de procuror general al Republicii Moldova în iunie 2024. Anterior, acesta a deținut funcția de procuror general interimar, după expirarea mandatului lui Dumitru Robu.

Citește și: Ion Munteanu, între PG și CSJ. Ce va face Curtea în cazul unei demisii

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării