Maia Sandu a condamnat atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacul masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei din ultimele zile, menționând că și spațiul aerian al țării noastre a fost încălcat.
Foto: Imagine simbolPotrivit mesajului transmis de șefa statului, a fost vorba despre unul dintre cele mai ample atacuri recente, în cadrul căruia ar fi fost utilizate aproximativ 1.560 de drone, transmite Știri.md.
„1.560 de drone de la miezul nopții — unul dintre cele mai lungi și mai masive atacuri rusești asupra Ucrainei. Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat. Rusia nu caută să pună capăt războiului; își continuă campania de ucidere. Presiunea asupra Rusiei nu trebuie să slăbească”, a scris Maia Sandu.
Amintim că, miercuri seara, Ministerul Apărării a anunțat că o dronă a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, traversând mai multe raioane din nordul, centrul și sudul țării, în contextul atacului masiv lansat de Rusia cu drone asupra Ucrainei.