Mai puțini cercetători, dar buget mai mare: Cum arată sectorul de cercetare în 2025
La sfârșitul anului 2025, în domeniul cercetare-dezvoltare lucrau 3.300 de salariați, cu 1,1% mai puțini decât în 2024. În același timp, bugetul sectorului a depășit 825 de milioane de lei, în creștere cu 18,1% față de anul precedent, ceea ce reprezintă 0,23% din PIB. Acestea sunt principalele constatări ale raportului privind activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2025, realizat de Biroul Național de Statistică.
Imagine simbolPotrivit studiului, anul trecut, activitatea de cercetare s-a desfășurat în 44 de entități, dintre care 61,4% sunt publice. Cele mai multe sunt institute și centre de cercetare, urmate de instituții de învățământ superior. 75,7% dintre angajați sunt cercetători, iar 53,4% din totalul salariaților sunt femei, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Din punctul de vedere al pregătirii profesionale, 46,7% dintre salariați au studii doctorale sau postdoctorale, iar 60,7% dintre cercetători dețin titluri științifice (doctor sau doctor habilitat). Cheltuielile curente reprezintă aproape 97% din bugetul sectorului, din care 71,5% constituie fondul de salarii. Totodată, cercetarea aplicativă concentrează cea mai mare parte a resurselor, cu 88,5% din cheltuielile curente, în creștere față de anul trecut.
Cea mai mare parte a cercetătorilor activează în domeniul științelor naturale (28,7%), apoi în științele medicale și agricole, în timp ce domeniul științelor umaniste are cea mai mică pondere (7,9%). De asemenea, structura pe vârste arată o îmbătrânire a personalului, aproximativ 23% dintre cercetători având peste 64 de ani, în timp ce ponderea tinerilor continuă să scadă.