main logo
1383

Mai mulți soldați moldoveni participă la un exercițiu militar în România

În perioada 8-12 aprilie, un pluton de militari moldoveni participă la exercițiul multinațional „Sea Shield 2024” care are loc în România.

Mai mulți soldați moldoveni participă la un exercițiu militar în RomâniaImagine simbol

Potrivit Ministerului Apărării, militarii moldoveni se vor instrui în teren și vor executa doar trageri de luptă alături de militarii români la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Babadag”, transmite Știri.md.

Scopul exercițiului este creșterea nivelului de interoperabilitate, sincronizarea procedurilor operaționale între militarii din diferite state și dezvoltarea capabilităţilor pentru executarea misiunilor.

Exercițiul multinațional „Sea Shield 24” este cel mai complex eveniment condus de Forțele Navale Române, prin intermediul Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu”.

La antrenamente participă circa 2.100 de militari din Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Turcia și Statele Unite ale Americii.

Militarii moldoveni participă la exercițiul multinațional „Sea Shield 2024” în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul curent și Planul de activități externe al Ministerului Apărării și Armatei Naționale pentru anul 2024.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării