main logo
626

Mai mulţi elevi din Chişinău au cerut autorităţilor siguranţă în traficul rutier

Au cerut drumuri bune şi siguranţă în traficul rutier. Peste 60 de elevi ai Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din capitală au organizat astăzi un marş şi un flash-mob pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la probleme actuale din trafic.

Elevi din Chişinău au cerut autorităţilor siguranţă în traficul rutierFoto: trm.md

Evenimentul a avut loc în contextul celei de-a V-a ediţii a săptămânii globale pentru siguranţa rutieră a Organizaţiei Naţiunilor Unite.Copiii au vrut să se facă auziţi şi să ceară tuturor participanţilor în trafic să fie mai prudenţi, transmite Știri.md cu referire la trm.md

„Eu azi am manifestat pentru a le demonstra oamenilor că ei trebuie, şi sunt obligaţi să respecte regulile în traficul rutier, astfel încât noi să fim mai în siguranţă”, „Vrem drumuri sigure, vrem conducătorii auto care să manifeste respect faţă de pietoni şi să avem drumuri bune”, „Noi azi am venit ca să fie tot la drum bine, ca oamenii să poată să treacă drumul să nu se teamă”, au spus copii.

„Am mobilizat, i-am îndemnat pe copii ca înainte de vacanţă să-şi ceară drepturile pentru strada lor. Tindem ca copii noştri, de asemenea, să se facă auziţi şi îndemnăm ca fiecare participant la trafic, nu contează, copil, matur, pieton, şofer. Să-şi ceară drepturile şi să aibă în vedere că fiecare dintre noi poate fi un lider al siguranţei rutiere”, a declarat organizatorul Virginia Mandalac.

Mai bine de 10 ani, Inspectoratul Naţional de Patrulare organizează lecţii de siguranţă rutieră în şcoli. De la începutul anului curent au avut loc 87 de accidente rutiere, dintre care 11 soldate cu deces.

„Alarmantă rămâne problema consecinţelor fatale sau nefaste atunci când survine decesul şi de aceea este impunător să nu mergem doar pe aspectul coercitiv, de constrângere, de aplicare de sancţiuni, dar să creştem gradul de responsabilitate, de informare, de educaţie rutieră, pentru a evita, pentru că foarte mult depinde de comportamentul fiecăruia din noi atunci când ne aflăm încadraţi în traficul rutier”, a menţionat şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, Marin Mixian.

Evenimentul a avut loc la iniţiativa unui club auto, în colaborare cu Inspectoratul Naţional de Patrulare şi Organizaţia mondială a sănătăţii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării