Mai mulți arbori de salcâm, tăiați ilegal în fondul forestier Sturzeni
Inspectorii de mediu din Râșcani au depistat un caz de tăiere ilicită de arbori în fondul forestier Sturzeni, gestionat de Ocolul Silvic Râșcani, în urma unei razii desfășurate pentru intensificarea controlului asupra lucrărilor silvotehnice și respectarea legislației de mediu.
Foto: ipm.gov.mdPotrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în cadrul verificărilor a fost identificată tăierea ilegală a patru arbori din specia salcâm. Persoana responsabilă a fost identificată, urmând să fie întocmit un proces-verbal contravențional, transmite Știri.md.
Autoritățile precizează că urmează să fie aplicată amenda prevăzută de lege, stabilit și recuperat prejudiciul cauzat mediului, precum și evaluat costul masei lemnoase obținute în urma tăierii ilegale, conform Codului contravențional.
Conform legislației în vigoare, persoanele fizice care taie sau vatămă ilegal arbori riscă amenzi cuprinse între 2.500 și 5.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității între 40 și 60 de ore, iar persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi de până la 25.000 de lei.
Masa lemnoasă obținută a fost predată gospodăriei silvice în baza unui act de predare-primire și urmează să fie păstrată și luată la evidență contabilă, conform procedurilor legale.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că tăierile ilegale afectează grav echilibrul ecosistemelor forestiere și îndeamnă cetățenii să respecte legislația de mediu.