Mai multe semafoare inteligente, instalate în orașul Fălești
Primăria Fălești a anunțat demararea lucrărilor pentru instalarea unor semafoare inteligente în patru intersecții-cheie din oraș, ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea pietonilor și conducătorilor auto. Proiectul vizează în mod special strada Mihai Eminescu, una dintre cele mai aglomerate artere ale orașului.

Primarul Alexandr Severin a declarat că autoritățile locale au depus eforturi constante pentru a găsi soluții la problemele de trafic, transmite Știri.md.
„Am lucrat la acest proiect încă de anul trecut, am obținut toate avizele necesare și am alocat resurse financiare din bugetul local. Sperăm să începem construcția efectivă la începutul lunii mai”, a precizat Severin.
Semaforizarea va include mai multe intersecții de pe strada Mihai Eminescu, precum și o trecere de pietoni în apropierea Inspectoratului de Poliție. Proiectul, cu o valoare de patru milioane de lei, va fi complet finanțat din bugetul local.
Autoritățile locale speră ca, prin implementarea acestui proiect, traficul rutier să fie fluidizat, iar siguranța atât a pietonilor, cât și cea a șoferilor să fie îmbunătățite, în special în zonele cele mai aglomerate ale orașului.