Mai multe persoane aflate în vizorul Poliției, depistate de carabinieri
Pe parcursul misiunilor de patrulare desfășurate în ultimele 24 de ore, în municipiul Chișinău, carabinierii au identificat mai multe persoane aflate în vizorul autorităților sau cu comportament suspect.

Unele dintre acestea sunt:
- Pe strada M. Varlaam, a fost stopat un bărbat de 33 de ani, căutat pentru comiterea unui furt
- Pe șoseaua Muncești, carabinierii au reținut un bărbat de 34 de ani, dat în căutare pentru eschivarea de la executarea pedepsei penale.
- Iar pe strada Cuza Vodă, a fost depistat un tânăr de 23 de ani căutat pentru ascunderea de organele de urmărire penală, transmite Știri.md.
Totodată, pe strada G. Alexandrescu, carabinierii au observat două persoane, dintre care una manifesta un comportament eschivativ și suspicios, încercând să fugă de echipaj. Ulterior, în urma discuțiilor cu forțele de ordine, aceasta a recunoscut că a consumat substanțe interzise și că avea asupra sa un pachet din hârtie ce conținea o substanță vegetală mărunțită, cu miros specific.
În toate cazurile persoanele au fost însoțite la Inspectoratele de Poliție teritoriale pentru documentarea cazurilor, iar substanța a fost transmisă spre expertizare.