main logo
439

Mai multe oraşe din ţară vor fi revitalizate cu susţinerea Poloniei

Şase oraşe din R. Moldova vor implementa proiecte de revitalizare urbană, finanţate prin intermediul Ministerului Investițiilor și Dezvoltării Economice din Polonia.

Mai multe oraşe din ţară vor fi revitalizate cu susţinerea PolonieiMai multe oraşe din ţară vor fi revitalizate cu susţinerea Poloniei

Mai multe idei cu privire la acest program au fost examinate în cadrul unui atelier, desfăşurat recent la Costeşti, Ialoveni,  transmite Știri.md cu refrire la Moldpres

Reprezentanţii celor şase oraşe au prezentat procesul de elaborare a programului de revitalizare urbană, punând în evidenţă un specific local interesant. Astfel, zona ce urmează să fie  revitalizată trebuie să reprezinte un simbol și o istorie atractivă. Bunăoară, la Ocniţa este vorba de  „Centrul Vechi"; în Soroca – de specificul incluziunii minorităților etnice; la Cimişlia se prevede revitalizarea zonei Școlii Profesionale; în municipiul Edineţ, pentru identificarea ideilor de proiecte  este planificată implicarea elevilor şi preşcolarilor din zona Mendeleev etc.

Programele au fost elaborate ţinându-se seamă de  experiența stagiilor,  pe care specialiştii moldoveni  le-au avut luna trecută în Polonia. În mod special au fost menţionate practicile  din oraşele Leszno, Starachowice și Walbrzych, unde ideile de revitalizare au fost realizate cu implicarea locuitorilor și mobilizare comunitară.

Atelierul de la Costeşti a fost desfășurat în cadrul proiectului "Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Moldovei în domeniul politicii urbane și de dezvoltare urbană". Această activitate este implementată în contextul promovării abordării de Revitalizare Urbană în R. Moldova cu suportul programului de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei.

Proiectul a fost lansat în vara anului 2017 şi urmează să fie finalizat în 2019, fiind realizat în trei etape. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării