main logo
560

Mai multe centre multifuncționale ale ASP își extind programul de activitate

Centrele multifuncționale din raioanele Rezina, Anenii Noi, Cahul și două din municipiul Chișinău, din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP), își extind programul de activitate.

Centrele multifuncționale ale ASP își extind programul de activitate

Scopul măsurii este de a gestiona eficient numărul mare de solicitări de prestare a serviciilor publice în perioada estivală a anului, transmite IPN.

De luni, 16 iulie, angajații centrelor de la Rezina și Anenii Noi vor începe munca de la ora 07.30, până la ora 17.00. Ambele subdiviziuni vor activa șase zile din șapte, în loc de cinci cât a fost până acum. Tot de luni până sâmbătă va funcționa și centrul multifuncțional din Cahul, dar și cele din Chișinău, nr.1 de pe str. Mihai Viteazul și nr. 3 de pe str. Mihail Sadoveanu. Noul program de lucru este valabil până la 25 august.

Centrul multifuncțional Cahul a fost lansat pe data de 4 aprilie. Cel de la Rezina și-a început activitatea pe 6 iunie, iar centrul din Anenii Noi a început să deservească cetățenii acum două săptămâni. Cele din Chișinău funcționează în regim de testare.

Oficiile date prestează servicii de înregistrare și evidență a populației, înregistrare și licențiere a unităților de drept, înregistrarea bunurilor imobile și a drepturilor asupra acestora. În cadrul centrelor multifuncționale ale ASP este disponibil serviciul de preschimbare a permisului de conducere.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării