main logo
2228

Magazinele Duty Free din Moldova, sursa principală de țigări a României

Magazinele Duty Free din Republica Moldova au devenit una dintre principalele surse de țigarete pentru piața neagră din România, conform ultimului studiu realizat de compania Novel.

Magazinele Duty Free din Moldova, sursa principală de țigări a RomânieiFoto: zdg.md

Datele studiului arată că piaţa neagră a ţigaretelor din România a continuat să scadă şi în iulie, până la 6,1% din totalul consumului, comparativ cu 7,1% în mai 2022, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Schimbare de trend pe piața neagră a ţigaretelor în România

Procentul reprezintă un nou record istoric, fiind cel mai mic nivel înregistrat de la demararea cercetării comerţului ilegal cu produse din tutun, în anul 2008, susține compania Novel.

Studiul arată o scădere abruptă a cotei țigărilor din Republica Moldova pe piața neagră a României: de la 26,7% la doar 3,6%.

Acesta ar putea fi efectul unor operațiuni ample ale autorităților din Republica Moldova pentru combaterea contrabandei cu țigări, desfășurate în ultimele luni.

Dar se pare că aceasta e mai degrabă o schimbare de trend, iar operatorii au găsit o altă soluție. Or, în schimb a crescut cu 31,4 puncte procentuale cota țigărilor ce provin din magazinele Duty Free, aceasta ajungând la 51,7% din total.

Compania precizează că o treime din țigările din Duty Free ajunse pe piața românească sunt din magazinele Duty Free din Republica Moldova.

„Novel înregistrează un minim al contrabandei, dar şi schimbări semnificative în structura provenienţei ţigaretelor de pe piaţa neagră. Creşterea ponderii produselor tip Duty Free, din care o treime reprezintă produse destinate magazinelor din Republica Moldova, arată că este necesară o cooperare mai strânsă a autorităţilor de aplicare a legii din România cu cele din ţările vecine şi un cadru legislativ anti-contrabandă unitar în regiune”, susține Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

De notat că în Republica Moldova există două mari rețele de magazine Duty Free: una este controlată de DFM SRL, care a fost recent preluată de Arie Geler, banker rus cu cetățenie israeliană, iar a doua este a firmei Le Bridge Corporation Limited, deținută de omul de afaceri francez de origine siriană Arif Franck Charles.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării