main logo
552

MAEIE: Atacurile Rusiei sunt o dovadă de agresiune inacceptabilă

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) afirmă că atacurile de astăzi ale Rusiei asupra Ucrainei sunt încă o dovadă de agresiune inacceptabilă asupra obiectivelor civile ucrainene de importanță vitală, care afectează inclusiv și țara noastră.

MAEIE: Atacurile Rusiei sunt o dovadă de agresiune inacceptabilăȘtiri.md

Reacția ministerului vine după ce în urma unor atacuri rusești de astăzi în Ucraina, componente ale unei rachete au fost depistate în apropierea orașului Briceni, transmite Știri.md.

În acest sens, MAEIE condamnă în termenii cei mai duri atacurile brutale cu rachete ale Federației Ruse asupra țării vecine.

„Aceste acțiuni nejustificate cauzează consecințe dramatice în Ucraina, lăsând oamenii fără electricitate, agent termic și în unele cazuri fără apă”, subliniază ministerul.

Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din Ucraina monitorizează cu atenție evoluția situației de securitate. MAEIE reamintește că cetățenii moldoveni din Ucraina se pot adresa în cazul oricărei situații excepționale ambasadei de la Kiev sau consulatului de la Odesa pentru asistența consulară de specialitate.

Amintim că, astăzi, în jurul orei 15:15, pe fondul bombardamentelor masive din Ucraina, o patrulă a Poliției de Frontieră a identificat locul căderii unor elemente ale unei  rachete, într-o livadă din apropierea orașului Briceni.

Citește și: Alertă la Briceni: O rachetă, descoperită în apropierea orașului

Citește și: Expert rus: Incidentul cu racheta de la Briceni, similar cu cel din Polonia

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării