Lupta contra COVID-19 durează mai mult la femei: Explicația experților

Cercetătorii încearcă acum să afle ce ne face să reacționăm atât de diferit la virus și care ar fi posibilele tratamente, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.

În iunie 2020, pe măsură ce primele rapoarte despre COVID-ul de lungă durată au început să fie studiate, medicii au observat o tendință neobișnuită. În timp ce cazurile acute ale infecției se înregistrau cu precădere la bărbații cu vârsta de peste 50 de ani, cele de COVID de lungă durată erau mai întâlnite la tineri și, în special, la femei.

Rapoartele din mai-iulie 2020 de la un spital din Paris arată că vârsta medie în aceste cazuri a fost de 40 de ani, iar raportul dintre femei și bărbați era de patru la unu. Tendința a devenit evidentă în întreaga lume în ultimul an, din Bangladesh și Rusia, la Marea Britanie și SUA.

Dr. Sarah Jolley, medic la o clinică de recuperare post-COVID din Aurora, Colorado, a declarat pentru Observer că 60% din pacienții ei au fost femei. Și în Suedia, dr. Petter Brodin este de părere că proporția femeilor cu COVID de lungă durată ar putea fi chiar mai mare, de 70-80%. Tendință observată și la alte boli infecțioase „Acest model a fost observat și în alte boli infecțioase”, a spus dr. Melissa Heightman, care conduce o clinică de îngrijire post-COVID din nordul Londrei.

„Circa 66% din pacienții noștri au fost femei. Multe dintre ele lucrau cu normă întreagă, au copii mici, iar acum mai mult de un sfert dintre ele nu pot să lucreze deoarece se simt rău. Din punct de vedere economic, este o catastrofă”, a afirmat aceasta.

Heightman spune că, de regulă, femeile au mai mult de suferit din cauza bolilor infecțioase. Se știe că femeile au de până la patru ori mai multe șanse să sufere de oboseală cronică, o afecțiune despre care se crede că are origini infecțioase în majoritatea cazurilor.

De asemenea, studiile au arătat că pacienții cu boala Lyme cronică sunt într-o proporție mai mare femei. Comunitatea medicală nu a luat însă până acum lucrurile în serios, considerând că aceste afecțiuni sunt mai ales de natură psihologică sau o formă de ipohondrie, mai scriu jurnaliștii de la The Guardian. Această prejudecată a influențat și analiza cazurilor de COVID de lungă durată.

Potrivit sursei citate, există rapoarte despre paciente care se plâng că simptomele lor au fost atribuite mai degrabă anxietății. Ipoteza compensării sarcinii Prof. Akiko Iwasaki, imunolog la Școala de Medicină a Universității Yale din Connecticut, a petrecut o mare parte a anului încercând să înțeleagă diferențele dintre modul în care femeile și bărbații reacționează la coronavirus. Una dintre primele sale descoperiri a fost aceea că celulele T – un grup de celule importante pentru sistemul imunitar, care caută și distrug celulele infectate cu virus – sunt mai active la femei decât la bărbați în stadiul incipient al infecției.

Se crede că acest lucru se datorează geneticii. „Femeile au două copii ale cromozomului X”, spune Iwasaki. „Și multe dintre genele care codifică diferite părți ale sistemului imunitar sunt localizate pe acel cromozom, ceea ce înseamnă că diferite răspunsuri imune sunt mai puternice la femei”, explică acesta.

De asemenea, mai există o teorie numită ipoteza compensării sarcinii, care spune că femeile aflate la vârsta reproducerii au un răspuns imun mai reactiv la un agent patogen, deoarece sistemul lor imunitar a evoluat pentru a asigura o protecție sporită în timpul sarcinii. Acest răspuns imun mai puternic este unul dintre motivele pentru care femeile au un risc mai mic de deces în faza acută a infecției. Există însă și o parte negativă.

Una dintre teoriile privind COVID-ul de lungă durată spune că fragmente din virus reușesc să rămână în corp timp de mai multe luni. Iwasaki spune că au fost descoperite resturi de Sars-CoV-2 în aproape fiecare țesut, de la creier până la rinichi. Deoarece femeile reacționează atât de puternic la prezența unui virus, unii oameni de știință cred că aceste rezervoare virale pot declanșa valuri de inflamație cronică în tot corpul, cu simptome de durere, oboseală și cap tulbure, experimentate de mulți pacienți cu COVID de lungă durată.

Boala autoimună Mulți oameni de știință care studiază COVID-ul de lungă durată cred că, în unele cazuri, virusul a declanșat o boală autoimună, determinând sistemul imunitar să producă anticorpi auto-direcționați, cunoscuți sub numele de autoanticorpi, care atacă propriile organe ale corpului.

Cercetătorii au publicat în ultimul an studii conform cărora au fost identificate niveluri ridicate la peste 100 de autoanticorpi la pacienții cu Covid, direcționați împotriva mai multor țesuturi, de la vasele de sânge la creier. La unii pacienți, nivelurile acestor autoanticorpi au scăzut natural, în timp ce la alții au persistat.

Iwasaki crede că acești anticorpi auto-direcționați rămân în sângele pacienților cu COVID de lungă durată pe parcursul mai multor luni. Ei ar putea explica mai multe simptome, de la disfuncțiile cognitive, la cheaguri și disautonomia – afecțiune în care pacienților le cresc rapid bătăile inimii când încearcă orice fel de activitate.

Anterior, s-a constatat că femeile sunt mai predispuse să dezvolte afecțiuni legate de autoimunitate. Iwasaki vrea acum să vadă dacă autoanticorpii au niveluri mai ridicate la femeile cu COVID de lungă durată. Cercetătorii spun că femeile sunt mai predispuse la probleme legate de autoimunitate din mai multe motive, începând de la un comutator molecular numit VGLL3 – pe care femeile îl au la niveluri mai ridicate decât bărbații – și până la hormonul sexual estrogen, care poate crește inflamația.

Bărbații, pe de altă parte, sunt mai protejați împotriva problemelor legate de autoimunitate, datorită nivelurilor mai ridicate de testosteron, care suprimă numărul de celule producătoare de autoanticorpi, numite celule B.

Iwasaki consideră că aceste lucruri explică diferența de gen în COVID-ul de lungă durată. De altfel, unii oameni de știință au început deja să descrie COVID-ul de lungă durată ca fiind o boală autoimună asociată estrogenului, solicitând mai multe cercetări pentru identificarea unor tratamente personalizate, precum și specifice sexului.

O abordare ar putea fi tratarea pacientelor cu medicamente imunosupresoare, cum ar fi steroizii.