point Logo
main logo
main logo
2044

Lunea Albă: Tradiții, obiceiuri și semnificații pentru credincioși

Credincioșii ortodocși marchează astăzi a doua zi de Paște, cunoscută și ca Lunea Albă din Săptămâna Luminată, zi încărcată de semnificații religioase și tradiții păstrate din generație în generație.

Lunea Albă: Tradiții, obiceiuri și semnificații pentru credincioșiFoto: realitatea.md

Considerată prima zi după Duminica Învierii, Lunea Albă stă sub semnul luminii – simbol al biruinței lui Iisus Hristos asupra morții – și este asociată, în credința populară, cu deschiderea porților Raiului și ale iertării, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Tradiția „umblatului cu pasca” este una dintre cele mai răspândite. Finii merg în vizită la nași, ducând colaci, pască și ouă roșii, în timp ce copiii își vizitează părinții. La rândul lor, nașii îi ospătează pe fini, într-un obicei care simbolizează comuniunea și legătura dintre familii.

În unele zone, gospodăriile sunt stropite cu agheasmă, ca simbol al purificării și protecției, iar vizitele între rude sunt considerate un semn de respect și apropiere. Se spune, de asemenea, că în această zi nu este bine să refuzi pe cei care îți trec pragul.

Lunea Albă este însoțită și de numeroase credințe populare. Potrivit tradiției, cei care mor în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai, deoarece porțile acestuia rămân deschise, iar cele ale iadului - închise. De asemenea, se crede că cei născuți în această perioadă vor avea noroc în viață.

realitatea.md
Publicitatea ta poate fi aici