main logo
2021

Luigi Savoia - italianul care locuieşte în Moldova şi o promovează în lume

Luigi Savoia este un italian care prima dată a venit în ţara noastră doar pentru zece zile, timp în care s-a îndrăgostit de o moldoveancă şi în foarte scurt timp a hotărât să se mute cu traiul în Republica Moldova.

Luigi Savoia, italianul care trăiește în Moldova şi o promovează în lumeLuigi Savoia, italianul care trăiește în Moldova şi o promovează în lume

Ulterior a decis că îşi va conjuga eforturile pentru promovarea Republicii Moldova, departe de hotarele ei. El locuieşte deja de şase ani în Moldova şi între timp a ajuns să îndrăgească neamul şi pământul moldav, dar şi să vorbească aproape fluent româna, relatează Mesager.

Acum şase ani, Luigi Savoia a elaborat o revistă şi un site, prin intermediul cărora promovează toate lucrurile bune ce se întâmplă în ţara noastră. În acest răstimp a reuşit să pună la dispoziţie publicului 26 de ediţii. Chiar dacă este chimist de profesie, în viaţa cotidiană - este un manager înnăscut.

Pentru că vine din Crotone, un oraş de la malul marii, din regiunea Calabria, cel mai greu la început i-a fost să înfrunte iernile moldoveneşti. Luigi Savoia spune că Moldova trebuie să dezvolte turismul, ramura care i-ar aduce mari venituri.

Pentru a promova Republica Moldova a invitat în ţară jurnalişti italieni, care au filmat cele mai pitoreşti locuri şi au realizat câteva filme documentare.
În anii petrecuţi în Moldova el a înţeles şi unele subtilităţi ale caracterului moldovenilor.

„Soţia mi-a spus că în ultima perioadă m-am schimbat foarte mult, m-am făcut moldovean. M-am apropiat foarte bine de cultura moldovenească. Aveţi un popor care este diversificat, şi etniile acestea ar trebui să înveţe să trăiască unul cu altul fără să se certe. Poporul moldovenesc este cel căruia dacă tu îi dai condiţii poate să facă foarte mult şi nu doar din punct de vedere de stabilitate, dar şi privind starea sufletească”, a spus Luigi Savoia.

Luigi Savoia spune că în continuare are toată pofta de a-şi continua lucrul început, astfel încât Moldova să devină tot mai cunoscută peste hotare, prin locuitorii săi, cultură, dar și prin mediul de afaceri, pentru care a rezervat în revistă un spaţiu generos de prezentare a proiectelor economice, în vederea încurajării noilor tendințe în afaceri.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării