main logo
3317

Lucruri mai puțin știute despre Satoshi: Am fost dansator la nunți

Vlad Sabajuc, cunoscut după numele scenic Satoshi, a dezvăluit noi detalii despre povestea sa de viață, dar și cum și-a început cariera.

Lucruri mai puțin știute despre Satoshi: Am fost dansator la nunți

În cadrul podcastului Raport, Satoshi a povestit că în clasa I părinții au decis să-l înscrie la un cerc de dansuri la care a mers 12 ani, iar la un moment dat, din pasiunea sa pentru dansuri, a reușit să câștige ceva bani, transmite Știri.md.

„În clasa I toți părinții alegeau o activitate în afara școlii pentru copii. Astfel, părinții mei au decis să mă înscrie la un curs de dansuri pentru că era mai aproape și mai sigur. Am mers la aceste cursuri timp de 12 ani, de trei ori pe săptămână. Mie mi-a plăcut să merg la aceste cursuri pentru că m-au ajutat să fiu dinamic și să-mi dezvolt fizicul”, a povestit Satoshi.

Vlad Sabajuc spune că datorită acelui cerc de dans, la doar 14 ani a mers la o nuntă și și-a câștigat primii săi bani.

„Am început să merg să dansez la nunți prin clasa a 7-a. Atunci majoritatea ansamblurilor formau grupuri care mergeau și dansau la nunți, iar ansamblul la care mergeam nu era o excepție. Prima dată am dansat într-o ogradă la o nuntă simplă. Prin clasa a 9-a am început a merge la ceremonii mai serioase. Acesta era un job part-time, iar pentru o noapte eu primeam 500 de lei”, mai povestește artistul.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării