main logo
595

Lucrătorii din agricultură și-au marcat Ziua profesională

Lucrătorii din agricultură și din industria prelucrătoare și-au marcat Ziua profesională în cadrul unei festivități organizate astăzi în Capitală.

Lucrătorii din agricultură și-au marcat Ziua profesională

Evenimentul a început cu intonarea imnului de stat. Participanții au făcut totalurile anului agricol curent, au analizat problemele cu care se confruntă și au trasat obiective de viitor.

Totodată, mai mulți agricultori s-au ales cu diplome de merit din partea guvernului, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a declarat că acest an nu a fost unul ușor din punct de vedere agricol. „Am asistat la năruirea multor speranțe. Deși avem o recoltă bogată de mere, prune, struguri, totuși, condițiile climatice, imprevizibilitatea, prețurile reduse și capacitatea de absorbție a pieței au determinat ca această creștere a producției să devină o povară pentru mulți fermieri”, a spus Ciubuc.

Potrivit ministrului, în acest an producția de porumb a crescut cu 56 la sută, volumul fructelor recoltate a fost mai mare cu 25%, iar recolta de struguri a sporit cu 15 la sută. Ca rezultat, au crescut și exporturile de produse agricole, acestea ajungând, de cele mai multe ori, pe piața Uniunii Europene.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Pavel Filip, a afirmat că agricultura are o pondere de 12 la sută în Produsul Intern Brut al țării. Premierul a menționat că sectorul agricol este unul foarte important pentru economia țării și a îndemnat fermierii să investească în produse cu valoare adăugată, în echipamente și tehnologii moderne, astfel încât să fie siguri că produsele obținute vor fi vândute și vor aduce profit.

 „Îmi doresc ca fermieri să nu se gândească să vândă ceea ce produc, dar să producă ceea ce se vinde”, a spus Filip. Premierul a mai adăugat că autoritățile vor majora în continuare Fondul de subvenționare în agricultură, în funcție de posibilități.

În acest an, în agricultura moldovenească au fost investite circa 6 mlrd de lei. În acest domeniul muncește o pătrime din populația din zonele rurale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării