Lucrările de reparație și întreținere continuă pe mai multe drumuri naționale
Echipele S.A. „Drumuri” desfășoară în această perioadă lucrări de întreținere curentă și remediere a degradărilor pe mai multe sectoare ale drumurilor publice naționale, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de circulație și siguranța rutieră.
Foto: andsa.mdPotrivit întreprinderii, drumarii execută lucrări de frezare și plombare a gropilor cu asfalt fierbinte, precum și prin metoda injectării, pe mai multe trasee din țară, transmite Știri.md.
Intervențiile vizează, printre altele, sectoare ale drumurilor M3, M5, R7, R12, R32, G70, G103, G104 și G107, în apropierea mai multor localități din raioanele Ialoveni, Briceni, Râșcani, Drochia, Cahul și Anenii Noi.
Lucrări similare sunt desfășurate și pe alte sectoare de drum din raioanele Cimișlia, Râșcani, Căușeni, Sîngerei, Ialoveni, Anenii Noi și Ștefan Vodă, inclusiv în zonele adiacente localităților Porumbrei, Suruceni, Cioburciu și Răscăieți.
Pe lângă reparațiile carosabilului, muncitorii rutieri efectuează și lucrări de salubrizare, curățare a sistemelor de evacuare a apelor pluviale, defrișare a vegetației din zona de siguranță, întreținere a elementelor de siguranță rutieră, aplicare a marcajului rutier și alte intervenții specifice.
Reprezentanții S.A. „Drumuri” precizează că echipele rămân mobilizate în teren și vor continua lucrările pentru menținerea drumurilor naționale în stare funcțională și sporirea siguranței traficului rutier.