main logo
298

Lucrările de construcție a canalizării în orașul Ialoveni vor fi reluate

Până la finele lunii martie urmează să fie reluate lucrările în cadrul proiectului „Apeduct magistral pentru localitatea Bardar, Ruseștii Noi (faza 2) și rețele de canalizare pentru oraşul Ialoveni".

Lucrările de construcție a canalizării în orașul Ialoveni vor fi reluateLucrările de construcție a canalizării în orașul Ialoveni vor fi reluate

Etapele de lucru au fost examinate la o întrunire de la Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, cu participarea autorităţilor şi responsabililor de realizarea programului, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Cei prezenți au stabilit că din data  de 15 martie curent vor fi reluate lucrările la rețelele de canalizare de presiune și scurgere gravitațională de la stația de pompare din sectorul Albeni (or. Ialoveni), sectorul nr. 3. Antreprenorul general a prezentat graficul de execuție a lucrărilor de construcție actualizat și coordonat cu beneficiarul.

Lucrările prevăd construcția unei stații de pompare a apelor uzate în orașul Ialoveni precum și aproximativ 7,6 km de canalizare. După finalizarea acestui subproiect, circa 1700 de locuitori ai orașului Ialoveni vor avea acces la sistemul de canalizare reconstruit.

Suma contractului de antrepriză este de circa şase milioane de lei. Până în prezent, a fost valorificată suma de circa 1,9 mln de lei, din care au fost construiți 2,5 km de canalizare.

Acest proiect regional a fost înaintat pentru finanţare din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională, perioada 2017-2020. Proiectul prevede construcţia apeductului magistral pentru localităţile Bardar, Ruseştii Noi (raionul Ialoveni), precum şi a reţelelor de canalizare în centrul raional.

Proiectul este susţinut şi de parteneri de dezvoltare. Astfel, conform unui acord, suma grantului oferit de Guvernul Slovaciei constituie 100.000 de euro, iar contribuția Agenţiei Slovace de Dezvoltare Regională Senec-Pezinoc este de 20.000 de euro.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării