stiri Logo
main logo
main logo
607

Lucrări de reparații pe drumuri: Șoferii, îndemnați să circule cu prudență

Angajații Administrației Naționale a Drumurilor (AND) continuă lucrările de reparații cu mixtură stocabilă pe mai multe sectoare de drum, acolo unde au apărut degradări ale carosabilului în urma ninsorilor și a alternanței îngheț–dezgheț.

Lucrări de reparații pe drumuri: Șoferii, îndemnați să circule cu prudențăFoto: AND

Drumarii avertizează șoferii că intervențiile se vor desfășura pe parcursul întregii săptămâni, pentru remedierea gropilor și menținerea unor condiții cât mai sigure de circulație pentru toți participanții la trafic, transmite Știri.md.

„Rugăm conducătorii auto să circule cu prudență în zonele de lucru, să reducă viteza și să respecte semnalizarea rutieră temporară”, se arată în mesajul AND.

Amintim că în acest an, pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale, cu o lungime totală de aproape 6.000 km, a fost alocată suma de 1,82 miliarde de lei, dintre care 673 milioane de lei pentru lucrări de întreținere a drumurilor publice naționale (circa 5.000 de km), și 433 milioane de lei pentru îmbrăcăminte și reparații pe drumurile regionale (210 km).

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici