main logo
2381

Loteria Moldovei face precizări privind impozitarea câștigurilor la loto

Odată cu modificarea legislației, impozitarea câștigurilor de la loterii și pariuri sportive mai mari de 240 de lei, se va aplica de la 1 ianuarie 2020, nu de la 1 septembrie.

Loteria Moldovei face precizări privind impozitarea câștigurilor la lotoFoto: Știri.md

Astfel, toate câștigurile din biletele de loterie și pariuri sportive, obținute până la 31 decembrie 2019, se plătesc integral, fără ca beneficiarilor să le fie reținut impozitul, transmite Știri.md.

Potrivit NGM Company, organizatorul loteriei și pariurilor sportive, o altă prevedere care a provocat confuzii ține de stabilirea taxei pentru unitățile comerciale care vând bilete de loterie. 

Compania precizează că și anularea scutirii de plată a taxei pentru unitățile comerciale (impozit local) se aplică de la 1 ianuarie 2020, și nu de la 1 septembrie 2019.  

În acest context, NGM Company atrage atenție că unitățile comerciale care vând bilete deja plătesc toate impozitele prevăzute de lege și introducerea unei noi taxe este justificată doar în cazul punctelor de vânzare specializate (care vând numai bilete de loterie).

Loteria din Republica Moldova este organizată de către NGM Company, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei. Compania mai deține autorizație pentru jocuri cu bilete electronice și organizarea pariurilor sportive.

În formatul actual, Loteria Națională există din noiembrie 2018. Până acum, jucătorilor le-au fost plătite câștiguri în sumă de peste 250 de milioane de lei, iar 12 moldoveni au devenit milionari.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării