Logsdon salută, într-o convorbire cu Spînu, acordul MGRES - Energocom
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) Kent Logsdon a avut o convorbire telefonică cu viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Potrivit Ambasadei SUA, Logsdon a felicitat Moldova cu privire la încheierea unui acord cu Centrala de la Cuciurgan (MGRES) pentru furnizarea energiei electrice, transmite Știri.md.
„Acest acord reprezintă un pas important în eforturile Moldovei de a-și consolida securitatea energetică și de a minimiza creșterea prețurilor pentru consumatori”, se mai arată în mesajul Ambasadei.
Totodată, ambasadorul Logsdon a promis sprijinul continuu al SUA pentru necesitățile de energie și electricitate ale Republicii Moldova.
La rândul său, Andrei Spînu i-a mulțumit ambasadorul pentru tot suportul pe care îl oferă țării noastre pentru depășirea crizei energetice.
Ministrul a mai menționat faptul că o echipă de experți, din cadrul programului USAID Securitatea Energetică a Republicii Moldova, lucrează cot la cot cu guvernarea pentru a depăși criza energetică.
Pe 3 decembrie, SA Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES) pentru luna decembrie.
Cantitatea pentru decembrie constituie aproximativ 204 mii, iar prețul este de 73 de dolari. Potrivit contractului, Moldovagaz va livra 5,7 milioane de metri cubi de gaz pe zi malului stâng, inclusiv MGRES.