main logo
538

Locuitorii Capitalei au deschis sezonul. Primii care au ieșit la bronzat

Dacă tot s-au oprit ploile, iar soarele prinde pe zi ce trece la puteri, locuitorii Capitalei au ieșit la bronzat. Pe nisipul fierbinte din parcul La Izvor am surprins zeci de oameni. Dezgoliți de-a binelea, aceștia s-au bucurat din plin de timpul frumos.

Locuitorii Capitalei au deschis sezonul. Primii care au ieșit la bronzatFoto: wordpress.com

În apă însă nu prea au avut curajul să intre: e murdară, spun ei. De altfel, și plaja încă nu este gata. Lansarea sezonului estival a fost planificată pentru prima zi a verii – 1 iunie, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

După multe zile ploioase, locuitorii Capitalei pot, în sfârșit, să se bucure de vreme frumoasă, cu temperaturi ridicate. Printre cei care se bucurau de soare pe plaja lacului l-am întâlnit și pe nea Ion, de ani buni fidel bronzului moldovenesc.

„Fac băi solare și mă scald. În șapte zile te faci așa bronzat dacă știi cum. Mai întâi, după ce vii acasă, te dai cu oțet și pe urmă cu ulei de măsline și faci un bronz ca egiptenii”, spune un locuitor al Capitalei.

Oamenii mai spun că își pregătesc corpurile pentru vară, așa că încearcă să prindă cel mai frumos bronz: 

„Soarele este bun. Acum sunt în vacanță și am decis așa să petrec timpul liber. Locuiesc nu departe. Iată ieri și azi sunt primele două zile, am decis să mă odihnesc și să mă bronzez la soare”, spune o femeie care locuiește în Chișinău.

Partea rea, spun oamenii, este calitatea apei și gunoiul aruncat peste tot: 

„Mulți vin cu băuturile încoace, ceea ce nu trebuie să fie, poliția rar o văd”; 

„Am încercat să mă scald, dar am văzut că apa este murdară. Apa miroase a mucegai. Este bine că măcar ceva se face, undeva se vopsește, unde se repară”.

Unii, mai curajoși, au îndrăznit să facă o baie în apa lacului.

În timp ce filmam, am surprins și câteva utilaje, care curățau intrarea în lac de nămol și stuf. Totuși, autoritățile nu recomandă locuitorilor să se scalde, deocamdată, în bazinele acvatice din Capitală.

Galina Leahu, șefă adjunctă a asociației „Spații verzi”: 

„Urmează ca cei de la ANSP să ia probe ca să vadă care este calitatea apei. Din practica noastră, din fiecare an, sunt ori interziceri categorice de a fi practicat înotul sau sunt recomandări să nu se scalde. De regulă sunt găsiți diferiți microbi, bacterii, care nu sunt pentru securitatea și sănătatea oamenilor”.

Plajele din Chișinău vor fi pregătite pentru sezonul estival până pe 1 iunie, ne asigură autoritățile locale. Pentru următoarele zile, meteorologii prognozează temperaturi ridicate, însă și ploi de scurtă durată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării