main logo
2510

Locuitori de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit la Răscăieți

La Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, a fost marcată Ziua Nistrului. Evenimentul a subliniat rolul râului pentru proiectele economice, turistice și de mediu, inclusiv puntea de legătură între comunitățile din regiune. Au fost prezenți oameni din toată țara, inclusiv turiști din Europa. Iar voia bună a fost asigurată de ansambluri din diferite țări.

Locuitori de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit la RăscăiețiFoto: moldova1.md

La Răscăieți, pe malul Nistrului, sute de oameni, inclusiv oaspeți de peste hotare, au marcat Ziua Nistrului. Cel mai așteptat a fost „Dansul vetrelor nistrene”, fiind aduse pe scenă tradițiile, dansurile populare și spiritul specific comunităților de pe malul Nistrului, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Festivalul a reunit comunități de pe ambele maluri ale Nistrului prin spectacole coregrafice susținute de 15 ansambluri de dansatori din mai multe țări, printre care România, Polonia sau Grecia.

„Noi suntem din Polonia și dansăm la festival. Este minunată atmosfera aici și locurile sunt frumoase.”

„Noi am venit din Letonia, dintr-un orășel mic, Madona. Ne place aici.”

„Sunt în R. Moldova pentru prima dată și în premieră văd aceste tradiții, costume. Dansurile sunt foarte interesante.”

Meșterii populari care au venit la eveniment spun că o parte din materia primă provine chiar din Nistru.

„Pălării din rogoz cusute cu ac țigănesc sunt pentru bărbați, dar pentru dame avem împletite cu feștilă marginile, să fie mai frumoase, aranjate”, a spus Tatiana Barbăneagră, meșter popular.

Vizitatorii au fost întâmpinați cu bucate tradiționale.

„Plăcințele. Ne-am înțeles cu vecinele să facem ceva gustos și să venim pe malul Nistrului, să ne odihnim.”

„Am venit aici ca să văd tradițiile noastre, tradițiile altor popoare, totodată să mă distrez, să văd ce este aici nou.”

Autoritățile subliniază că râul Nistru trebuie protejat, mai ales că în albia lui sunt amplasate cele mai importante atracții turistice.

„Odată cu schimbările climatice, Nistrul devine mai vulnerabil. Prin politicile pe care le facem pentru protejarea lui, și agricultorii, și oamenii de rând să-l protejeze ca să fie mai curat, să fie mai puțin poluat”, a declarat ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.

„Avem cele mai importante monumente istorice, avem cele mai diverse tradiții populare care sunt aici pe malul râului Nistru. Așa cum trebuie să respectăm patrimoniul cultural, așa trebuie să respectăm și această sursă de dezvoltare”, a specificat secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol.

Din lungimea totală de 1.359 de kilometri, 636 de kilometri ai râului Nistru traversează teritoriul Republicii Moldova. Mai mult, acesta asigură localitățile cu 80 la sută din necesarul apei. Ziua Nistrului este marcată din 2008 în ultima duminică a lunii mai.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării