Locuințele de tip mansardă, vulnerabile la incendii. Ce spun experții
Incendiul de săptămâna trecută, care a afectat mansarda unui bloc de locuințe din Durlești și a pus în pericol zeci de locatari, reprezintă un semnal de alarmă privind vulnerabilitățile din sistemul de construcții și lipsa culturii de prevenție în rândul cetățenilor.

Respectarea normelor în construcții și asigurarea locuințelor trebuie să devină o prioritate atât pentru autorități, cât și pentru fiecare dintre noi, avertizează experți în urbanism și asigurări, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Într-un interviu pentru emisiunea Zi de Zi de la Radio Moldova, Victor Vieru, expert în proiectare și urbanism a explicat că locuințele de tip mansardă au fost permise începând cu anii 2000 doar pentru blocurile cu maximum cinci etaje, dar multe dintre ele au fost construite cu abateri de la proiect, ceea ce le face vulnerabile.
„Vulnerabile sunt prin faptul că sunt construcții ușoare, executate din materiale de construcție ușoare și ele la rândul lor, vulnerabile la incendii. Adică, despre ce vorbesc? O mansardă are forma șarpantă, construită din lemn, care la rândul lui este și el vulnerabil la incendii. Pereții interiori, ca de obicei, sunt executați din gips carton cu vată minerală, care și ele la rândul lor sunt vulnerabile la incendii”, a explicat specialistul.
Orice proiect de execuție a unei mansarde trece printr-un proces de proiectare verificat de arhitect și inginer-constructor, însă problemele apar atunci când, în faza de execuție, se fac abateri, însă potrivit expertului aceste devieri sunt greu de depistat de un cumpărător obișnuit.
„Cumpărătorul ar trebui să ceară proiectul după care a fost construit. O persoană pregătită ar putea face lucrul ăsta, mai puțin ceilalți. Asta ar fi prima, dar controlul de bază asupra executorilor este atribuit inspectoratului tehnic în construcții”, a subliniat Victor Vieru.
Pe lângă riscurile de construcție, mansardele – ca și alte tipuri de locuințe – sunt rareori asigurate în Republica Moldova din proprie inițiativă, susține expertul în asigurări Veaceslav Gamurari. Potrivit lui, în lipsa unei obligații impuse de bancă, puțini moldoveni aleg să își asigure bunurile imobile.
„Din propria inițiativă avem un procent foarte mic a cetățenilor Republicii Moldova care își asigură imobile. Sfatul meu pentru potențiali asigurați e să înțeleagă ce contractează ei. Persoanele, dacă nu sunt vizate nici din punct de vedere financiar, nici juridic ar fi bine să consulte brocherii de asigurări, în special, care au menirea de a consulta și a ghida clienții în alegerea unui asigurator, care ar putea să explice toate nuanțele contractului de asigurare. Recomand să își asigure imobilele la valoarea lor reală, nu la o valoare diminuată, deoarece, dacă un apartament a costat 100.000 de euro, dar persoana dorește să își asigure apartamentul de 50.000 de euro, în acest caz suntem în situația unei asigurări disproporționale și clientul nu va primi niciodată despăgubirea de 100%, dar de 50%”.
Contactat telefonic de Radio Moldova, Vasile Grădinaru, vicepreședinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, a declarat că, în prezent, nu există discuții sau inițiative legislative pe platforma parlamentară care să vizeze introducerea obligativității asigurării imobilelor.
Amintim că un incendiu a izbucnit vineri seară la o mansardă de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești și a fost lichidat sâmbătă dimineață, în jurul orei 04:00. Flăcările au distrus circa 1.500 de metri pătrați din acoperișul blocului de locuințe. Cauza izbucnirii incendiului și prejudiciul material urmează a fi stabilite.
Un alt incendiu de proporții a avut loc în luna septembrie a anului trecut la mansarda unui bloc din sectorul Buiucani al Capitalei. Atunci șase familii au rămas fără un acoperiș deasupra capului, iar alte 12 apartamente au fost inundate în timpul intervenției pompierilor.