Locaţia celor 23 de radare: 5 din Chişinău scanează viteza instantanee
MAI a făcut publică lista celor 23 de posturi de supraveghere a traficului pe care le-a activat de curând în cadrul Programului „Controlul traficului”.

Trei posturi vor împărţi spaţiul cu obiective de semafoare, precum este exemplul din imagine, astfel încât vor beneficia gratuit de un soi de „camuflaj”, scrie autoblog.md, transmite Știri.md.
Astfel spus, din depărtare, datorită formei lor mai compacte şi culorii închise, sunt mai dificil de observat. Cei care vor goni, dar nu vor şti de şiretlic, vor cădea foarte uşor în capcană, deşi pe meritate!
Lista ne mai spune că majoritatea radarelor se regăsesc în raioanele din centrul ţării, trei sunt în zone de sud, iar ultimele cinci locaţii se află pe teritoriul municipiului Chişinău, pe unele dintre arterele cheie ale Capitalei! Acestea vor măsura viteza instantanee a tuturor autovehiculelor!