main logo
638

Localnicii din Bender sunt supuşi, zilnic, unor controale ilegale. Problema a ajuns în vizorul CUC

Chişinăul solicită eliminarea posturilor mobile de control care unilateral sunt amplasate în oraşul Bender de autorităţile din stânga Nistrului.

Localnicii din Bender sunt supuşi, zilnic, unor controale ilegale

Astfel, cetățenii sunt supuși ilegal unui control riguros deja de câteva luni. Subiectul a fost discutat la o nouă şedinţă a Comisiei Unificate de Control, scrie publika.md.

Posturile mobile ale aşa-numitor "vameşi" şi "grănicieri" au fost observate de mai multe ori în aceasta zonă, în preajma satului Varniţa. Potrivit delegaţiei Chişinăului la Comisia Unificată de Control, amplasarea lor încalcă regimul din Zona de Securitate.

Mai mulţi locuitori ai satului Varniţa confirmă că de mai multe ori au văzut în preajma localităţii posturi mobile.

"Controlează pe oameni de la Varniţa, aşa ceva este. Nu pot să spun se poate sau nu se poate, dar totuşi ele sunt."

"Ei se află aici permanent, poate câte trei-patru ore pe săptămână. - Îi opresc pe oameni? - Da, sigur, şi îi verifică."

Unii oameni consideră că aceste posturi le creează multe incomodităţi. 

"Este pierderea de timp. -Adică nu sunteţi de acord că sunt amplasate acolo aceste posturi? -Şi normal."

Delegaţia Chişinăului în Comisia Unificată de Control a cerut reprezentanţilor Tiraspolului explicaţii la acest subiect. Potrivit lor, prin aceste acţiuni sunt încălcate drepturile oamenilor la libera circulaţie. 

"Delegaţia Republicii Moldova a reiterat problema şi a adresat un apel către toţi şi mai concret către partea transnitreană să dea lămurirea pe aceasta problemă. Se poate de vorbit şi de legat de liberă circulaţie a cetăţenilor", a spus Iob Solonenco, copreşedintele Comisiei Unificate de Control.

Până la urmă, la reuniune nu a fost găsit consens pe acest subiect. Problema va fi discutată la o următoare şedinţă a Comisiei Unificate de Control.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării