Litvinenco a primit peste 309.000 de lei în patru luni la CC. Pe ce a cheltuit banii
În doar puțin peste patru luni din 2025, Sergiu Litvinenco a câștigat, în funcția de judecător la Curtea Constituțională (CC), peste 309 mii de lei. O sumă aproape similară a fost direcționată către vacanțe și studiile copilului.
Imagine simbolConform declarației de avere, în iunie acesta a cumpărat un pachet turistic în Portugalia, iar în august – unul în Grecia. În total, vacanțele au costat aproximativ 8 000 de euro (circa 160 de mii de lei). În plus, pentru educația copilului la un liceu privat moldo-turc, familia a achitat încă 6 200 de euro, echivalentul a aproximativ 120 de mii de lei, transmite Știri.md cu referire la omniapres.md.
Totuși, veniturile de la Curtea Constituțională nu au fost nici singura, nici cea mai importantă sursă de câștig în 2025. Litvinenco a declarat și venituri obținute înainte de numirea în funcție: peste 508 mii de lei de la asociația „Parteneriate pentru Noua Economie” și încă 416.500 de lei din activitatea de consultant pentru Fundația KAS.
Per total, veniturile familiei Litvinenco au ajuns anul trecut la aproape 1,9 milioane de lei. Spre deosebire de 2024, familia nu și-a mai schimbat mașinile, păstrând aceleași două automobile: un Lexus ES 300h, cumpărat acum doi ani, și un BMW 520, achiziționat cu un an mai devreme.