Litigii și abuzuri la Negureni? Reacția primarului Popa la acuzațiile care i se aduc
Primarul comunei Negureni, Ion Popa, respinge acuzațiile lansate public de activista civică Maria Olari și de un localnic din sat, care susține că a rămas fără casă, terenuri și liniște în urma unor conflicte familiale și procese de judecată. Reacția edilului vine după publicarea pe rețelele sociale a unor imagini video realizate de Maria Olari, ulterior șterse, în care bărbatul cere intervenția Procuraturii Generale și acuză presupuse abuzuri.
Colaj: Știri.mdÎn videoul publicat de Maria Olari, bărbatul afirma că în anul 2020 a fost grav accidentat în timpul unor defrișări efectuate în comuna Negureni și susținea că lucrările ar fi fost organizate la solicitarea primarului Ion Popa. Potrivit acestuia, un copac ar fi căzut peste el și în consecință ar fi rămas cu dizabilitate și probleme grave de auz, transmite Știri.md.
Totodată, în înregistrare se menționa că primarul ar fi fost sancționat contravențional cu o amendă de 7.500 de lei în legătură cu acel incident. Bărbatul mai afirma că după divorțul de soție au început conflictele privind împărțirea averii și că o parte din bunuri ar fi ajuns ulterior în proprietatea edilului.
„Casa, terenurile și toate bunurile au rămas în proprietate comună. Eu nu pot să mă folosesc de ele, nu pot să dorm liniștit în casa mea și trăiesc cu frică”, declara acesta în videoul publicat online.
Acesta mai susținea că toate bunurile ar fi fost puse sub sechestru pentru garantarea plății pensiei alimentare și acuza distrugerea unor bunuri din gospodărie, inclusiv a gardului și a unor construcții auxiliare.
În același timp, în video erau formulate acuzații și la adresa Poliției și a autorităților locale, despre care se afirma că nu ar proteja persoanele vulnerabile.
Contactat de Știri.md, Ion Popa a declarat că litigiul dintre el și bărbat durează încă din anul 2020 și are la bază atât accidentul de muncă produs în timpul defrișărilor, cât și conflictele familiale ulterioare.
„Relația de ostilitate există cam din martie 2020, în urma acelui incident legat de defrișarea unor copaci”, a declarat edilul.
Potrivit lui, lucrările de defrișare au fost organizate legal prin intermediul unei echipe coordonate de un specialist în domeniu, iar după accident autoritățile locale ar fi intervenit pentru a-l ajuta pe bărbat.
„Am intervenit rapid, a fost transferat la spitalul din Chișinău, au fost achitate anumite tratamente. Consiliul local i-a alocat de cel puțin două ori ajutoare bănești”, a afirmat Ion Popa.
Edilul susține că după divorțul dintre bărbat și fosta sa soție au apărut litigiile privind proprietatea și custodia copiilor. Potrivit acestuia, femeia și copiii ar fi fost ajutați de autoritățile locale și găzduiți temporar după ce ar fi fost alungați din casă.
„Ei plângeau și mi-au spus că au fost alungați de acasă de către soț”, a declarat primarul.
Ion Popa afirmă că ulterior fosta soție i-ar fi donat partea sa din gospodărie printr-un contract de donație semnat în februarie 2025, astfel el devenind coproprietar al imobilului.
„Am devenit coproprietar pe o cotă-parte a gospodăriei în baza unui contract de donație din februarie 2025”, a declarat acesta.
Primarul susține că ulterior i-ar fi propus bărbatului să-i cumpere partea rămasă din locuință și că inițial acesta ar fi acceptat oferta.
„Eu vă propun prețul integral al casei: 10.000 de euro pentru partea dumneavoastră”, afirmă edilul că i-ar fi spus bărbatului.
Potrivit lui Ion Popa, negocierile ar fi eșuat ulterior, iar pretențiile financiare ar fi crescut până la 50.000 și apoi 100.000 de euro.
„Mi s-a transmis: Gata, nu mai vrem 50.000 de euro. De acum înainte, 100.000 de euro”, a declarat edilul.
În acest sens, Ion Popa afirmă că în ultimii ani ar fi fost ținta unor acțiuni repetate de intimidare și denigrare și că mai multe scandaluri ar fi avut loc la domiciliul său și în curtea părinților săi.
În spațiul public a fost postat și un filmuleț în care bărbatul susține că primarul din Negureni ar fi mers la domiciliul său în jurul orei 23:32. În imagini se observă însă și cum bărbatul îl bruschează pe Ion Popa și îl atacă verbal în timpul conflictului.
De cealaltă parte, edilul din Negureni a declarat că secvența video publicată online ar fi fost scoasă din context și prezentată manipulator. Potrivit acestuia, de fapt, el a fost chemat chiar de către bărbat, iar în momentul conflictului, vorbea la telefon și nu interacționa cu acesta.
„Video-ul integral a fost tăiat, iar secvența publicată în mediul online de către mama bărbatului este manipulatorie. De fapt, eu am fost chemat de către el, iar din imagini se vede că vorbeam la telefon și nu aveam nicio treabă cu bărbatul în cauză. Ba mai mult, atunci când mă jignește, se vede că eu sunt bulversat și nu înțeleg ce vrea de la mine”, a declarat Ion Popa.
Referitor la incidentul produs în weekend, în urma căruia primarul a reclamat că a fost agresat, acesta afirmă că a depus plângere la Poliție și că există imagini video care ar demonstra agresiunea.
„Există trei videouri, inclusiv de la camerele de supraveghere instalate în apropiere”, a declarat edilul.
Acesta susține că ar fi fost agresat cu o rangă metalică și amenințat inclusiv cu moartea.
„Mama lui mi-a declarat în față că nu mai are nimic de pierdut și că mă va „mântui cu furca””, a afirmat primarul.
Ion Popa neagă și acuzațiile potrivit cărora ar avea litigii similare cu alți locuitori ai satului.
„Popa Ion nu are absolut cu nimeni litigii”, a spus acesta, precizând că pe rol există două litigii civile privind proprietatea și contestarea contractului de donație.
Totodată, pe rețelele sociale au fost publicate și mai multe imagini video în care bărbatul arăta distrugerea unor bunuri din gospodărie, inclusiv garduri, materiale de construcție și alte obiecte despre care susținea că i-ar aparține.
Ion Popa respinge aceste acuzații. Potrivit edilului, lucrările efectuate în curtea casei au avut loc în contextul delimitării proprietății și al unor intervenții necesare în gospodăria aflată în coproprietate. Acesta susține că nu a dispus distrugerea intenționată a bunurilor și că toate acțiunile au fost efectuate în limitele drepturilor sale de coproprietar.
Edilul susține că scandalul afectează imaginea instituției pe care o conduce și afirmă că ia în calcul inițierea unor acțiuni legale în legătură cu acuzațiile lansate public.
„Voi folosi toate instrumentele legale ca să-mi apăr demnitatea”, a conchis Ion Popa.