main logo
675

Limba Noastră Challenge: Cât de bine cunosc cetățenii imnul de stat

Intonarea imnului național este un lucru care le provoacă cetățenilor emoții atât de mari întrucât unii dintre ei par să uite cuvintele. De Ziua Limbii Române, i-am rugat pe moldoveni să recite cel puțin o strofă din versurile lui Alexei Mateevici.

Limba Noastră Challenge: Cât de bine cunosc cetățenii imnul de stat

De Ziua Limbii Române, Agora i-a rugat pe moldoveni să recite cel puțin o strofă din versurile lui Alexei Mateevici.

Majoritatea cetățenilor cu care a vorbit Agora, cunosc foarte bine prima strofă a imnului „Limba noastră”, însă, începând de la cea de-a treia strofă, multora le este mai greu să continue, iar alții chiar refuză să recunoască că aceste versuri reprezintă imnul republicii. 

„Eu așa imn nu știu, eu știu imn care spune cuvinte mai frumoase”, afirmă o doamnă. 

„Este o melancolie care-i dată pentru noi”, afirmă un alt cetățean, referindu-se la imnul de stat. 

De menționat că, la 22 iulie 1995 deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat strofele 1, 2, 5, 8 și 12 ale poeziei „Limba noastră“ de Alexei Mateevici drept imn național și oficial al Republicii Moldova. Oamenii care locuiesc pe teritoriul dintre Prut și Nistru au cunoscut de-a lungul ultimei sută de ani mai multe imnuri naționale: „Deșteaptă-te, române!” (1917-1918); „Moldova cu Doine străbune pe Plaiuri” (1945-1980); „Moldova Sovietică” (1980-1991); „Deșteaptă-te, române!” (1991-1994); „Limba noastră” (1994-prezent).

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării