Lider de grupare criminală, trimis după gratii pentru contrabandă cu hașiș
Liderul unui grup infracțional a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic și contrabandă cu droguri, în urma unui dosar documentat de Direcția combaterea criminalității organizate a Inspectoratului Național de Investigații și trimis în judecată de procurorii PCCOCS. Sentința a fost pronunțată de Curtea de Apel Sud.
Foto: PolițiaPotrivit anchetei, bărbatul, originar din Căușeni și în vârstă de 50 de ani, a organizat introducerea în Republica Moldova din Spania și transportarea ulterioară în Rusia a aproximativ 80 de kilograme de hașiș, transmite Știri.md.
Anchetatorii susțin că această cantitate reprezintă doar o parte din operațiunile ilegale de contrabandă și trafic de droguri, desfășurate sub conducerea acestuia, cu scopul comercializării substanțelor narcotice.
Conform deciziei instanței, drogurile erau ascunse și transportate în rezervoarele unor automobile de model Audi 80, Volkswagen Golf și Volkswagen Passat.
Potrivit materialelor dosarului, hașișul era preluat dintr-o pădure din apropierea raionului Căușeni, după care era transportat spre Federația Rusă.
De asemenea, banii obținuți din vânzarea drogurilor urmau să fie transportați înapoi în Spania, pentru finanțarea și continuarea activităților de trafic de droguri.
După pronunțarea sentinței, drogurile ridicate în cadrul cauzei au fost distruse prin ardere, conform prevederilor legale.
![]()