Liceul Republican cu Profil Sportiv din Chișinău va fi renovat
Peste 570 de elevi ai Liceului Republican cu Profil Sportiv din Chișinău se vor bucura de condiții moderne de învățare și antrenament. În următoarea perioadă instituția va trece printr-un proces de renovare capitală, grație investițiilor care vor fi făcute cu sprijinul Băncii Mondiale.

Liceul a fost inclus în Rețeaua Școlilor Model – o inițiativă lansată de Ministerul Educației și Cercetării cu scopul de a crește calitatea educației în instituțiile de învățământ din țară, transmite Știri.md.
Procesul de elaborare a documentației tehnice pentru modernizarea liceului a demarat. Recent echipa de proiectanți și ingineri, împreună cu reprezentanții Ministerului, au vizitat instituția pentru a discuta cu administrația liceului referitor la necesitățile de renovare și detaliile noului proiect al instituției.
„A fost subliniată necesitatea unui design flexibil, incluziv și adaptat diversității activităților educaționale, cu accent pe integrarea tehnologiei, zonelor de învățare colaborative și infrastructurii sportive moderne”, au comunicat membrii Ministerului Educației.
Investițiile vor fi făcute cu sprijinul „Proiectului Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Schimbările vizează renovarea blocului de studii, modernizarea sălilor de antrenament și reconfigurarea terenului adiacent, în concordanță cu principiile unei infrastructuri educaționale moderne și funcționale sportive.
Rețeaua Școlilor Model este un proiect național lansat de Ministerul Educației și Cercetării, susținut de mai mulți parteneri de dezvoltare precum Banca Mondială, Uniunea Europeană, UNDP, UNICEF, alte organizații internaționale, dar și mai multe companii private din țară. Din cele 35 de școli selectate în rețea, 15 vor fi renovate de Banca Mondială.