main logo
2859

Legea anti-propagandă, anulată. Deputat PSRM: Respir cu ambii plămâni

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a semnat marți, 22 decembrie, decretul cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al R. Moldova.

Legea anti-propagandă, anulată. Deputat PSRM: Respir cu ambii plămâni

Ca urmare, până seara, programele din Federația Rusă au revenit în spațiul mediatic moldovenesc, întrucât legea a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, transmite Știri.md cu referire la Zdg.md

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi a fost anulată legea cunoscută drept „Legea anti-propagandă”.

Documentul elaborat de socialiști și criticat dur de ONG-urile de media, dar și de partenerii externi ai R. Moldova, conține mai multe abrogări pentru redacția legii din 2018. 

Singurul aliniat care are o redacție nouă este cel cu privire la protejarea spațiului audiovizual național.

Marți seara, deputata PSRM, Adela Răileanu, a venit cu un mesaj în care a scris că, în sfârșit, respiră „cu ambii plămâni”, atașând și câteva poze capturi ale programelor rusești transmise la posturile de televiziune din R. Moldova.

„După rușinoasă decizie din 2017, când autoritățile au decis în locul meu, ce trebuie să privesc la TV, respir cu ambii plămâni. Bravo colegilor din fracțiune, grație cărora, începând de azi, noi, oamenii buni și mai buni și extraordinari de buni putem urmări știri de tot felul și din toată lumea, inclusiv din Rusia”, a comentat socialista.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării