Lazarencu a evaluat progresul lucrărilor de decolmatare a râului Botna
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat astăzi, 3 iunie, o vizită în raionul Ialoveni, pentru a evalua progresul lucrărilor de decolmatare a râului Botna.

Intervențiile actuale se desfășoară pe un tronson de 23 km, care trece prin șase localități din raionul Ialoveni: Costești, Pojăreni, Bardar, Ruseștii Noi, Văsieni și Ulmu, transmite Știri.md.
Ministrul a menționat că decolmatarea râului Botna este un pas important în revitalizarea acestui curs de apă, care nu a mai beneficiat de intervenții de amploare din perioada post-independență.
„Proiectul are ca scop reducerea riscului de inundații, îmbunătățirea scurgerii apelor și revitalizarea ecosistemelor locale. După finalizarea lucrărilor de decolmatare, pe marginea râului vor fi plantate perdele forestiere de protecție, contribuind astfel la stabilizarea malurilor și la crearea de habitate pentru fauna locală”, au precizat autoritățile.
Amintim că în paralel se desfășoară lucrări de decolmatare a râului Botna și în raionul Căușeni, pe o distanță de 21 km, de la satul Cârnățeni până la satul Zaim.
Până la sfârșitul anului curent, Administrația Națională „Apele Moldovei” va demara o nouă etapă a proiectului, ce prevede curățarea sectorului de râu dintre satele Costești și Răzeni, pe o porțiune de 12 km, iar ultima etapă presupune decolmatarea celui mai lung tronson de la Răzeni până în satul Zaim, pe o porțiune de 45 km.
Urmare a implementării întreg proiectului vor fi decomandat 110 km din râul Botna.