main logo
3987

Lavrov: Nu e necesar de majorat numărul militarilor ruși în regiunea transnistreană

Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că „acordurile din 1992 privind principiile reglementării paşnice prevăd posibilitatea majorării numărului militarilor ruşi în stânga Nistrului, dar nu este nevoie de aceasta”. Lavrov a făcut această declaraţie în cadrul unui interviu, răspunzând la întrebarea cum va influenţa rezultatul alegerilor din Moldova evoluţia situaţiei din regiunea transnistreană.

Lavrov: Nu e necesar de majorat numărul militarilor ruși în TransnistriaColaj: Știri.md

„Situaţia din jurul Transnistriei este într-adevăr complicată. Printre altele, ea este influenţată şi de procesele politice interne din Moldova. Sper că autorităţile moldoveneşti vor avea suficient bun-simţ pentru a evita paşii necugetaţi care ar putea duce la o escaladare a tensiunii”, a declarat Serghei Lavrov, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.

Potrivit lui Lavrov, este important să fim prudenţi acum şi pentru că „reuniunea permanentă pe probleme politice în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană”, cunoscută sub numele de formatul „5+2”, trece printr-o perioadă dificilă.

„Lucrările sale sunt în prezent „îngheţate”. Iar acest lucru nu se datorează doar blocării de către Ucraina. Pauza în activitatea mecanismului de negociere durează din octombrie 2019. Principalul motiv se referă la poziţiile diametral opuse ale Chişinăului şi Tiraspolului practic cu privire la toate aspectele-cheie ale reglementării”, a spus Lavrov.

Lavrov a menţionat că „în acest context, există argumente potrivit cărora contextul regional necesită crearea unor noi platforme de dialog pe problema transnistreană, iar valoarea formatului 5+2 este pusă la îndoială”.

Ministrul rus de Externe a subliniat că Moscova nu este de acord cu o astfel de abordare a problemei şi consideră că „este necesară asistenţa externă pentru dialogul direct dintre Chişinău şi Tiraspol”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării