Laundromat: Cine sunt judecătorii care au legalizat miliardele de dolari
Magistrații care marți au primit undă verde de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi repuși în funcție au legalizat între 2011 și 2014 peste trei miliarde de dolari, bani negri, proveniți din Federația Rusă.

Serghei Popovici a legalizat 1,2 miliarde de dolari
![]()
Primele 500 de milioane de dolari „spălate” prin semnătura judecătorului de la Comrat, Serghei Popovici, au fost „legalizate” pe 21 noiembrie 2011 (dosarul nr. 2po-308/2011), transmite Știri.md cu referire la anticoruptie.md.
Soarta altor 770 de milioane a fost decisă pe 30 august 2013, la o săptămână de la depunerea cererii (dosarul nr.2po-61/2013).
Sergiu Lebediuc - 300 de milioane de dolari
![]()
Pe 18 august 2011, Sergiu Lebediuc de la Judecătoria Comrat semna o ordonanță care viza suma de 300 de milioane de dolari (dosarul nr. 2p – 227/2011).
Garri Bivol – 640 de milioane de dolari
![]()
Pe 14 februarie 2013 judecătorul Garri Bivol de la Judecătoria sectorului Centru se prindea în „hora spălătoriei rusești” cu 640 de milioane de dolari legalizate (dosarul nr. 2p/o - 93/13).
Serghei Gubenco - 200 de milioane de dolari
Sergiu Gubenco de la Judecătoria Comrat a dispus pe 14 decembrie 2010 încasarea unei sume de 200 de milioane de dolari (dosarul nr. 2 p – 497/10), inclusiv de la Victor Agapiev, indicat ca fiind locuitor al satului Congaz.
Iurie Hârbu – 1,03 miliarde de dolari
![]()
Judecătorul de la Telenești a început „timid”, dând undă verde pentru 30 de milioane de dolari pe 13 iunie 2011 (dosarul nr. 2po-3015/2011), la trei zile de la depunerea cererii.
Peste doar cinci luni, Hârbu mai emite o ordonanță de încasare a 500 de milioane de dolari (dosarul nr. 2po-185/2011), dar și a altor 500 de milioane de dolari pe 4 septembrie 2012 (dosarul nr. 2po-97/2012).