La un pas de tragedie: O femeie, salvată de echipa SAMU Râșcani
Echipa de asistență medicală urgentă specializată (Terapie Intensivă Mobilă) din cadrul SAMU Râșcani, municipiul Chișinău, a salvat viața unei femei inconștiente de la volanul unui automobil.
Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 6 iulie 2024, în comuna Tohatin, transmite Știri.md.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, la ora 15:07, un trecător a solicitat intervenția ambulanței pentru o femeie inconștientă la volanul automobilului, care staționa în preajma unei clădiri.
„Echipa AMU a ajuns la locul solicitării în 12 minute și a preluat pacienta de 39 de ani în stare critică. În timpul examinării în autoambulanță, brusc s-a instalat stopul cardio-respirator. Imediat membrii echipei SAMU Râșcani au inițiat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, soldate cu succes în șapte minute”, se arată în mesajul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă.
Pacienta a fost transportată cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali și transmisă în Zona Roșie specialiștilor din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.