La un pas de tragedie: Două persoane inconștiente, salvate în Capitală
Două persoane au ajuns la spital în weekend, după ce au fost salvate de carabinieri aflați în misiune.
Primul caz a avut loc pe 12 februarie, în jurul orei 22:15, pe strada Mihai Viteazu din Capitală, transmite Știri.md.
Potrivit informațiilor, carabinierii au depistat la sol un bărbat în stare de ebrietate alcoolică avansată. Aceștia au solicitat imediat o ambulanță, iar la scurt timp bărbatul a fost preluat de medici pentru a-i fi acordat ajutorul medical calificat.
Al doilea caz a avut loc pe 13 februarie, la ora 08:15, pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al Capitalei, când o patrulă de carabinieri a observat o femeie în stare inconștientă pe o bancă dintr-o curte de locuit.
La fața locului a fost solicitată o ambulanță pentru acordarea primului ajutor, după care femeia a fost transportată la spital pentru îngrijire medicală calificată.