La tarabe au apărut primele cireșe moldovenești: Cât costă un kilogram
Primele cireșe moldovenești au apărut pe tarabe. Prețurile variază între 100 și 300 de lei pentru un kilogram. Cireșele pot fi găsite, însă în piețele din Chișinău la doar câțiva comercianți. Aceștia susțin că, din cauza înghețurilor din această primăvară, există un deficit de soiuri timpurii de cireșe.

Vânzătorii recunosc că prețurile sunt piperate, dar, potrivit lor, și recolta este slabă, transmite Știri.md cu referire la info1.md.
„Foarte puțină, e foarte puțină, vremea vedeți și acum, ședem în foici. – Și ce spune lumea? Că-i scump? Sau cumpără totuși? – Că-i scump, nu prea cumpără. Pentru copii mai cumpără, acolo 100-200 de grame, dar e foarte scumpă, fiindcă nu-s”, a menționat un vânzător.
„Eu le dau cu 100. – Cu 100? Văd că aici sunt și de 200. – Aista e copacul meu și eu am 70 kg, eu n-o să le țin să le arunc. Ele nu stau mult, nu-s prelucrate, nu-s de astea transportabile”, spune un alt comerciant.
„Din care raion, unde au crescut cireșele astea? – Cojușna, Strășeni, cireașa de mai, asta așa, maiskie cireșele. – Așa și cât costă un kilo? – 120 de lei. – 120 la voi? – Da. – Și ce spune lumea? Scump sau nu? Cumpără sau nu? – Lumea se deprinde, care un pahar, care jumătate de kg. Câte oleacă, dar cumpără. N-au încotro. Mai ieftine nu-s”, a adăugat un vânzător.
Oamenii spun că prețurile sunt exagerate, iar cei care totuși cumpără iau de obicei cel mult jumătate de kilogram.
„– Cât costă cireșele acum în piață? – 300 și ceva. – Cât costau anul trecut? – Vai, nimic, în comparație cu anul ăsta. – Deci acum, în această perioadă, sunt destul de scumpe? – Bineînțeles, bineînțeles”, a spus unul dintre cumpărători.
„– Pentru Dvs. e cam scump credeți? – Я в состоянии купить за любой preț. Только чтобы она была de calitate. – Deci prețul nu răspunde calității, credeți? – Nu, nu”, spune un alt cumpărător.
„Noi avem acasă, ca atare, pe ale noastre le avem, dar acum plec la fată și n-am reușit să culeg. E cam scump, fiindcă noi le avem acasă, dar acum sunt nevoită să cumpăr de atâta că mă duc la fată” , a mai zis un cumpărător.
Fermierul Nicolae Pascal afirmă că, în acest an, recolta va fi cu 60-70% mai mică decât anul trecut.
În special e vorba de soiurile timpurii, afectate de înghețurile din primăvară. Cu toate acestea, agricultorul spune că este surprins de prețul cireșelor de la piață.
„Foarte gravă situația, au fost afectate primele soiuri, de aceea și sunt scumpe. Ceea ce a ieșit pe piață sunt soiurile timpurii. Din cauză că sunt puține, prețurile sunt ridicate. Dar nu pot să coste 200-250 de lei. Cireașa noastră calitativă o să iasă undeva la 7-8 iunie. Prețul o să fie în jur de 40-50 de lei”, a explicat fermierul.
Nicolae Pascal susține că fermierii vor reuși să acopere 100% din necesarul intern de cireșe, însă, în ceea ce privește exportul, acesta va fi modest. Astfel, cel mai probabil, doar aproximativ 3.000 de tone vor fi disponibile pentru piețele externe.