La Pociumbăuți a fost inaugurat obeliscul eroilor români reîntregitori
Un obelisc în cinstea eroilor români, care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru reîntregirea României, a fost inaugurat vineri, 18 iulie, în satul Pociumbăuți din raionul Râșcani. Monumentul, ridicat în perioada interbelică, a fost distrus după ocupația sovietică și reconstituit după schița originală de către Asociația Monumentum, cu sprijinul primăriei din localitate.

O bucată din monumentul original, păstrată vreme de decenii în curtea unui localnic, a devenit piatra de temelie a restaurării acestuia, transmite Știri.md, cu referire la ziua.md.
„Monumentul de la Pociumbăuți a fost ridicat de Căminul Cultural ce purta numele Reginei Maria. Nu întâmplător am ales data de 18 iulie: este ziua în care, în 1938, Regina Maria s-a stins din viață la București. A fost mama răniților, regina-soldat, cea care i-a încurajat pe combatanți în bătăliile de la Mărăști și Mărășești, împotriva trupelor austro-germane”, a declarat Iulian Rusanovschi, președintele AO „Monumentum”.
Pe partea din spate a obeliscului sunt gravate monograma Reginei Maria și deviza Casei Regale.
„S-a ridicat un monument, s-a amenajat o porțiune de teren. Îi vom păstra în memorie pe cei care au căzut în război și nu s-au mai întors acasă”, a spus Lorentii Lisevici, primarul satului Pociumbăuți.
În prezent, satul Pociumbăuți are în jur de 400 de locuitori.