main logo
805

La Edineț a avut loc Festivalul cântecului Pascal „Hristos a înviat”

În localitatea Chiurt, raionul Edineț, a avut loc astăzi Festivalul cântecului Pascal „Hristos a înviat”.

La Edineț a avut loc Festivalul cântecului Pascal „Hristos a înviat”

La evenimentul din locatitate care a fost desfășurat pentru a cincea oară, a participat și ministrul educației, Monica Babuc, transmite Știri.md.

Cu această ocazie, Babuc a felicitat conducerea raionului pentru organizarea la cel mai înalt nivel a festivalului, dar și participanții pentru ținuta artistică impecabilă. 

„Învierea Domnului este una dintre cele mai importante și mai frumoase sărbători ale creștinătății, ea are darul de a aduce familia împreună, iar acest festival vine să unească în jurul tradițiilor și obiceiurilor noastre pascale întreaga comunitate, iar aceste cântece de laudă aduse Mântuitorului Hristos sunt o adevărată bucurie sufletească, care ne fac mai buni, mai milostivi”, a menționat oficialul.

În cadrul Festivalul cântecului Pascal „Hristos a înviat” au evoluat 27 de colective artistice și grupuri vocale, care au interpretat câte 2 cântece pascale. De asemenea, atmosfera pascală s-a resimțit datorită unei expoziții  de pască, cozonac și ouă încondeiate, icoane și obiecte de artizanat.

Menționăm că Festivalul cântecului Pascal „Hristos a înviat” din raionul Edineț se află în acest an la ce-a de-a V-a ediție, în fiecare an gazda evenimentului fiind o localitate din raion.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării