main logo
3668

La depozitul din comuna Țânțăreni ajung tot mai puține deșeuri

Î.M. Regia „Autosalubritate” raportează o scădere constantă a cantității de deșeuri transportate la Depozitul Municipal din comuna Țânțăreni. În același timp, volumul de deșeuri reciclabile trimise spre revalorificare este în continuă creștere.

La depozitul din comuna Țânțăreni ajung tot mai puține deșeuriFoto: Primăria Chișinău

Potrivit informației comunicate de către Regia „Autosalubritate”, din ianuarie 2023 până în luna mai 2024, peste 15.000 de tone de deșeuri colectate de la platformele din municipiului Chișinău și câteva suburbii nu au fost depozitate, ci sortate și trimise la reciclare, transmite Știri.md.

Menționăm că, din volumul total de deșeuri (peste 15.000 de tone) transmise reciclatorilor spre revalorificare, circa 5.000 de tone de deșeuri au fost transmise în perioada ianuarie-mai 2024, tot mai puține deșeuri”, accentuează Î.M. Regia „Autosalubritate”.

Această reducere semnificativă a volumului de deșeuri depozitate a fost posibilă datorită efortului comun al Primăriei Chișinău și Î.M. Regia „Autosalubritate”, care au implementat împreună o strategie eficientă de management al deșeurilor.

Strategia include diverse măsuri, printre care și semnarea unui contract pentru achiziționarea serviciilor de sortare.

„Grație contractului semnat cu un sortator privat, deșeurile colectate sunt transportate la Uzina de Sortare, unde are loc procesul de selectare a materialelor reciclabile. Deșeurile care rămân în urma acestui proces sunt transportate la depozitul municipal de la Țânțăreni, unde sunt depozitate, compactate și tratate conform standardelor actuale în domeniu”, se arată în mesajul Primăriei Chișinău.

Amintim că Acordul pentru serviciile de sortare este valabil pentru o perioadă de cinci ani și este împărțit în două etape:

  • Prima etapă: Sortatorul selectează pentru reciclare deșeurile din hârtie/carton, plastic, metal și sticlă;
  • A doua etapă: Sortatorul va recicla și RDF-ul din deșeuri, ceea ce va permite reciclarea a 70% din volumul deșeurilor trimise spre sortare.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării