main logo
452

La Chișinău are loc Festivalul Solidarităţii Feminine

În perioada 6-8 martie, la Chişinău are loc Festivalul Solidarităţii Feminine "Solidaritatea între femei", organizat de Platforma pentru Egalitate de Gen şi Centrul "Gender Doc-M".

La Chișinău are loc Festivalul Solidarităţii FeminineLa Chișinău are loc Festivalul Solidarităţii Feminine.

Solicitată de agenţia Infotag, reprezentanta platformei, Nina Lozinschi, a spus că, în ultimul timp, în Moldova au avut loc mai multe discuţii fierbinţi în jurul femeilor din politică, femeilor la naştere, femeilor victime ale violenţei şi violului şi, deseori, acestea au fost atacate şi blamate tot de alte femei, iar o mare parte din femei nu au avut nicio reacţie de susţinere. 

"De aceea, am decis că solidaritatea trebuie să fie prezentă atât în relaţiile dintre femei-bărbaţi, cât şi dintre femei-femei. Vrem ca oamenii să înţeleagă că trăim într-o ţară democratică şi ar trebui să ne respectăm drepturile unui celuilalt, dar şi egalitatea de gen", a spus ea.

Potrivit ei, în perioada lui 2017, în ţară s-au înregistrat tot mai multe cazuri de violenţă şi discriminare a femeilor, fapt care a şi determinat organizaţiile să organizeze un astfel de eveniment, pentru a susţine "victimele stereotipurilor".

Astfel, pe 7 martie a avut loc o conferinţă cu participarea unor experţi ca Anastasia Danilova, Natalia Duminică, Irina Revin, în cadrul căreia s-a discutat despre probleme din societate legate de violenţa faţă de femei, discriminarea faţă de şi între femei. Iar pe 8 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, va avea loc Marşul solidarităţii, de la magazinul central UNIC până la Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării