afisha Logo
main logo
main logo
3441

Krasnoselski vrea să-și asigure un număr nelimitat de agenți de pază după plecarea din funcție

Liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a trimis un „proiect de lege” către așa-zisul soviet suprem, potrivit căruia, lui și foștilor lideri ai regiunii, precum și familiilor acestora, li se va oferi un număr nelimitat de agenți de pază, transmite corespondentul IPN de pe malul stâng al Nistrului.

Krasnoselski vrea un număr nelimitat de agenți de pază după plecarea din funcțieFoto: IPN

Este vorba despre amendamente la „legea” cu privire la garanțiile pentru persoanele care au deținut funcțiile de șef al regiunii, președinte și vicepreședinte al sovietului suprem, după încetarea mandatului, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Conform actualelor prevederi, foștilor lideri li se asigură pază de stat din partea uneia sau a două persoane. Noul proiect al lui Krasnoselski propune eliminarea acestei limite și stabilirea unui număr nelimitat de agenți de pază. Astfel, numărul acestora va fi determinat în funcție de nivelul „amenințărilor și al altor factori”.

În nota explicativă a proiectului se menționează că limita actuală privind numărul de angajați ai serviciului de pază „nu ține cont de caracterul dinamic al amenințărilor la adresa securității” și ar putea împiedica îndeplinirea sarcinilor de asigurare a securității.

În acest context, Krasnoselski subliniază că, în prezent, „este imposibil de evaluat volumul posibilelor cheltuieli suplimentare” care ar putea apărea în cazul adoptării acestor modificări.

Inițiativa a fost propusă pe fondul alegerilor pentru funcția de lider al regiunii transnistrene, care vor avea loc în decembrie 2026. Conform regulilor actuale, Krasnoselski nu va mai putea candida.

În cazul în care această inițiativă va fi aprobată, noile norme se vor aplica foștilor lideri ai regiunii după încheierea mandatului.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici