stiri Logo
main logo
main logo
1705

Katînul românesc: 85 de ani de la masacrul în care mii de oameni au fost uciși

Astăzi se împlinesc 85 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, unul dintre cele mai tragice episoade din istoria românilor din nordul Bucovinei, rămas în memoria colectivă drept „Katînul românesc”.

Katînul românesc: 85 de ani de la masacrul în care mii de oameni au fost ucișiImagine simbol

La 1 aprilie 1941, peste 3.000 de români din satele de pe valea Siretului – Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești și Suceveni – au pornit într-o coloană pașnică spre granița cu România, sperând că vor putea părăsi teritoriul anexat de Uniunea Sovietică, transmite Știri.md cu referire la ziua.md.

Oamenii purtau un steag alb, icoane și cruci, însă, în poiana Varnița, la doar câțiva kilometri de frontieră, au fost întâmpinați de focul mitralierelor grănicerilor sovietici. Martorii au relatat că victimele au fost împușcate fără avertisment, iar supraviețuitorii au fost urmăriți și uciși.

După atac, răniții și cei capturați au fost aruncați în gropi comune, unii dintre ei încă în viață. Istoricii susțin că tragedia a fost precedată de un zvon lansat de NKVD, care ar fi răspândit informația falsă că populația civilă poate trece liber granița în România.

Represiunile nu s-au oprit aici. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români din regiune au fost deportați în Siberia și Kazahstan. În anii următori, ca urmare a deportărilor, execuțiilor și emigrării forțate, populația românească din regiunea Cernăuți a scăzut semnificativ.

Masacrul de la Fântâna Albă este considerat de istorici parte a politicilor represive ale regimului sovietic împotriva populației locale.

În prezent, evenimentul este comemorat oficial în România. În 2011, Parlamentul României a instituit ziua de 1 aprilie drept zi națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor, deportărilor și altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în nordul Bucovinei, Ținutul Herța și Basarabia.

ziua.md
Publicitatea ta poate fi aici