main logo
1363

Jurnalistul Gheorghe Gonța a plecat de la TVC21

Jurnalistul Gheorghe Gonța, până mai ieri moderator și autor al emisiunii „Important” de la TVC21, și-a anunțat plecarea de la postul TV.

Jurnalistul Gheorghe Gonța a plecat de la TVC21

Gonța nu explicat detaliat motivele deciziei sale, spunând scurt că plecarea sa este determinată de „realitățile presei din Moldova”. 

„Am plecat eu de la TVC21 și prin urmare nu mai moderez emisiunea #Important. A fost bine acolo, pentru că am fost liber, am chemat la emisiuni pe cine am vrut și am discutat ceea ce am vrut eu, astfel încât telespectatorii să fie cât de cât mulțumiți.
Însă realitățile presei din Moldova m-au făcut să plec de la acest post TV.
Chiar dacă situația din țară este încordată și sunt necesare acum emisiuni pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă și cine-i vinovat, voi sta totuși vara acasă, mă voi plimba zilnic cu Ionuț, fiul cel mare, care tot e mic, iar cu mezinul, Iustin, vom râde împreună mereu, imaginându-ne că viața-i ușoară.
Iar în curând eu voi reveni! Și vă rog să țineți minte că oriunde voi fi, la NTV, National Geographic, PublikaTV, Cartoon Network, TV8 sau MTV ori JurnalTV, eu voi rămâne același Gheorghe Gonța, cu același stil natural de a face emisiuni, care să vă placă neapărat, dar cel mai important - eu voi rămâne liber, căci altfel eu pur și simplu nu pot fi!
Vă mulțumesc!", a scris jurnalistul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării