main logo
1599

Judecătorii, obligați să soluționeze prioritar dosarele mai vechi de 3 ani

Cauzele vechi, cu termene de examinare mai mari de 2-3 ani, vor fi prioritizate la nivel național, în baza unei inițiative aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Măsura propusă urmărește reducerea restanțelor semnificative din instanțe, în special în materie penală, unde peste 10% din dosare depășesc termenul de trei ani. Proiectul a fost prezentat de judecătoarea Livia Mitrofan.

Judecătorii, obligați să soluționeze prioritar dosarele mai vechiFoto: Imagine simbol

Potrivit propunerii, fiecare președinte de instanță va fi obligat să elaboreze un plan intern de reducere a stocului de dosare, cu accent pe examinarea prioritară a cauzelor mai vechi de 24 și 36 de luni. Totodată, judecătorii vor raporta semestrial despre evoluția acestor dosare, iar președinții vor transmite datele către CSM, explicând cauzele întârzierilor, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Este o situație alarmantă, în special în cauzele penale, unde peste 10% dintre dosare depășesc termenul de trei ani, ceea ce indică o disfuncționalitate sistemică gravă, care afectează calitatea actului de justiție”, a declarat magistrata Livia Mitrofan în cadrul ședinței CSM.

Judecătoarea a atras atenția că durata medie de examinare a cauzelor penale este de patru ori mai mare decât standardul internațional stabilit. Printre cauzele acestor întârzieri se numără complexitatea dosarelor, lipsa resurselor umane și logistice, procedurile judiciare greoaie și acțiunile de durată ale părților implicate, precizează sursa.

Situația este mai bună în civil, dar rămâne problematică. Mai exact, 7% din cauzele civile depășesc termenul de 24–36 de luni. În materie de contencios administrativ, una din trei cauze durează mai mult de un an, depășind standardele recomandate.

Pentru remedierea situației, CSM a stabilit că judecătorii care nu reușesc să gestioneze eficient dosarele vechi vor trebui să participe la cursuri de instruire privind managementul cauzelor.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării